Licurici

Licurici

Să te oprești în pustiu,
Să termini cu epoca de aur,
Părțile cuvintelor sunt a,b,c,
În august se coc testiculele,
Urania ne-a vizitat azi noapte,
Eu m-am trezit de două ori,
O dată eram pe o femeie,
Eu te-am visat gravidă,
Nici pantalonii nu coboară singuri,
Cineva se plimbă pe marginea geamului,
Are două spline și nici o inimă,
Ești fiul sau fiica celui decedat.
Stinge lumina, diavole,
Eu am chemat un licurici.

Dacă plouă, vine iubirea,
Dezleagă și calul și herghelia,
Sparge și geamurile, vine iubirea,
Soarele își arată chelia.
Ești nebun, spune iubita,
Eu o sărut, asta-i ispita,
Plouă, ninge, eu o iubesc,
Devin copac, pentru ea cresc.
Vine un câine critic, se pișă,
Eu sunt copacul, tu ești o ricșă,
Plouă și plouă cu puradei,
Că de aia n-avem nici lei.
Că de aia suntem căței,
Viva Respublica, viva El Rey.

Dumnezeu nu a murit,
Nici noi nu murim,
Eu cred în nesfârșit,
Trupul este-n țintirim,
Sufletul este mereu
Liber ca și Dumnezeu,
El este aici, acum,
Oriunde, mereu pe drum,
Nu poate fi trist, când vrea,
Intră el în cineva,
Iar tu, cititorul meu,
Mâine tu vei chiar eu.

Boris Marian

Anunțuri

Pinochio

Pinochio

Iubesc pe Pinochio, pe Buratino,
Îmi fac cu ochiul, iubesc pe Malvina,
Degeaba prietenul se încordează,
Vine Pinochio pe-o iapă brează.
Degeaba muzele se bat în curte,
Apare Malvina, îi crește burta,
Ea o să nască altă poveste,
Nimeni, Malvina, ca tine nu este.
Eu sunt Pinochio și Buratino,
Îmi faci cu ochiul, mă-nșeli, Malvina.

Egalitate voiau și galii,
Liberții voiau librete, corale,
Frăția apare în Bărăție,
Iar comuniștii devin miniștri.
Toxicomanii, ca și cumanii
Ocupă Europa și ne iau banii,
Dar peștișorul de aur surd e,
Peștele mare adună curve,
Marx trage apa și arcul,
Munca înnobilează țarcul,
Capitalșismul ridfică valul,
Tsunami, fraților, astăzi e balul,
La zece fix, eu trec iar Styxul,
Scriu la computer, am pierdut pixul,
Acolo mă doare, acolo vă doare,
Viața-i frumoasă, lumea e mare.

Boris Marian

Scopul vieții

Scopul vieții

Ca să scrii un tratat
Despre scopul vieții,
ar trebui să fii Dumnezeu sau Satana,
scopul vieții nu există pe acest pământ,
important este să respiri
alături de o altă respirație,
să pășești alături
de alți pași,
să pui întrebări
la care nu vei găsi răspuns,
iar singurul martor
al existenței tale
să fie primul fir de iarbă
apărut în februarie.

Nu-mi doresc laude-n viață,
Nici în moarte,
Prietenii s-au dus în alte sfere,
De mă veți regăsi-ntr-o carte,
Veți ști cum am trăit în alte ere.
Mormântul meu o să-l desfacă anii,
Pe ape subterane o să plutească
Ușoare oase, vor cânta guzganii
și cai- roboți de aluminiu o să mă pască.
Atât am fost, poate n-am fost nimic,
Dar de iubit, vă spun, eu v-am iubit.

Boris Marian

Cavaler Diavol

Cavaler – Duiavol

Cavaler trist și palid
și frumos și aspru-aprig,
Cavalerul-Diavol care
Călărea un cal ca bezna.
Toți încearcă să-l gonească,
Latră câinii, gospodarii
Bat talanga, guițătorii
Au tăcut, speriați de moarte.
A plecat, dar din comună
A fugit cu el o jună.

Sfânta Solitudine

Sfânta Solitudine, zile-ntinse, pudice,
Floare unică – sexul, dincolo – Iadul.
Fericit cel care a trecut Pragul.
Fericiți cei care scriu.
Ei nu construiesc piramide,
Ei nu pornesc un război.
Sfânta Solitudine, Ordinul Solitarilor
Ție se închină, floare unică, pudică.

Tablou

Afară se așternuse o zăpadă proaspătă,
Luna strălucea ca o garoafă,
Singura fereastră a celulei, cu gratii
Lăsa la vedere un chip gălbejit
De vechi locatar.
Pe umărul gălbejitului
trona un papagal imens , roșu.
Acesta era poemul lui Villon.
Cât de târziu o fi? Mă întreabă tâlharul.
M-am ferit să-i răspund.
Lucrătorii lovea cu sete cuiele
Spânzurătorii.
Lemnul vuia vesel.
E cam târziu, i-am răspuns
După un prelung răgaz.

Boris Marian

Poem pentru NImeni

Poem pentru Nimeni

Nu poți trăi cu-nțelepciune, singur,
Cum strălucește soarele în linguri,
Ești vultur ori ești șarpe ori ești om,
Nu poți visa de te0adâncești în somn.

Iubesc, învăț, n-am încetat nicicând,
Până voi fi cenușă ori pământ,
Iar prin iubire-nvăț de două ori,
Primind lumina sunt luminofor.
Primind sărutul redevin bărbat,
Eu știu și nopțile în care m-ai visat.
Xxx
In memoriam Shakespeare

Is this the scourge of our land?
Mă-ntreabă un golan galant,
Judje you, my Lord, then between us,
Eu sunt poet, tu – de pripas.
All hapiness, pardon, my Lord,
Am avut templul într-u n cort
și ne iubeam precum Romeo
cu Julieta sa de rouă.

Boris Marian
.

Tristele

Tristele

Să fii orb? Înțeleg.
Îți ascunzi privirea
De lumina soarelui,
De propria mea privire.
Să fii orb cu adevărat?
Voi privi în locul tău.
Dar tu nu ești orb, ești trufaș,
Poate semeni cu mine.
Doi orbi, eu și tu,
Doi oedipi, fie.
Nici așa nu accepți.
Se pare că vom porni pe căi diferite.
Depinde unde ajungem.
Depinde? De ce?

Știu, nu știu nimic,
Dar știu ceva,
știu că-mi ești amic,
dar nu-mi ești proptea.
Astăzi tu mă lauzi,
Mâine mă înjuri,
Tot adaugi și scazi
Din învățături.
Ce e bine azi,
Mâine va fi crunt,
Barba tu ți-o razi,
Dar rămâi cărunt.
Râd cei ce nu știu,
Nici nu vor a ști,
Râd și eu și scriu
Doar pentru copii.

Nu am încredere în pupici,
Prefer o înjurătură sinceră,
În locul sărutului
Din vârful buzelor,
Prefer să fiu rănit,
În loc să fiu stropit
Cu saliva lingușelii,
Iubesc lupii, câinii fără stăpân,
Cu condiția să aibă
Nițel creier.
Ah, nu există?
Luați-mă cum sunt
Sau nu mă luați defel.
Respect cel mai mult
Firul de iarbă răsărit în februarie.

Filosof vrea să fie oricine,
Dar nu oricine e filosof,
Îmi spune iubita
Din patul ei mov.
Este vorba de spirite viguroase,
Adaugă băiatul care
Vinde case.
Ce anume persistă
și ce rezistă?
Contrariul curgerii
Este pământul,
Dar și cuvântul, cântul, vântul
Vânându-l.
Iubita stă goală
În patul ei mov.
Nu oricine e filosof.

Principiul identității
Instalat în propria ființă,
Greu s-ar putea discuta
Această chestiune,
Prefer să privesc un câine,
O javră proletară,
Hrănită cu oase de pui,
Prefer o pisică inteligentă,
Ce spune din coadă
Că este mare amatoare
De lapte și muzică bună.
Prefer un copil încercând
Să-și contrazică bunicul,
Dând din picioare de nervi,
Dar Heraclit, Parmenide
Nu mă lasă,
Vin noapte de noapte,
Ca doi vampiri fără milă,
Iar lângă mine iubita
n-aude, nu crede. BORIS MARIAN

SĂ NU-ȚI FACI IDOLI

Între idolatrie și respectul valorii

Să nu-ți faci idoli, spune Decalogul, iar noi, oamenii moderni nu ne facem idoli și bine facem. Dar iconoclastia, negarea oricărei personalități din motive subiective mi se pare la fel de păgubitoare. Mie, de pildă nu-mi plac oamenii politici, dar greșesc disprețuindu-i, or fi printre ei și oameni „de bine”. La fel cu oamenii de afaceri, nu or fi toți niște hoți. În cultură pot detecta mai ușor valorile, dacă mă informez. Înainte de 1989, PCR încuraja, acorda avantaje intelectualilor de valoare care colaborau sau mimau o colaborare. Nu vorbesc despre informatori la Secu, deși am niște rezerve legate de dosare false,răzbunări între confrați cu acordul unor membri ai CNSAS, organ care nu mai este ce ar fi trebuit să fie. Ștefan Augustin Doinaș a murit și din cauza unei asemenea răzbunări. Ne-au rămas dinainte de 1989 unele valori, ca Nicolae Breban, Nicolae Manolescu, ș.a. Nu-i cunosc personal și nici nu țin să-i cunosc, deși sunt membru al USR, altă asociație rău vorbită și pe nedrept.
Există și povestea cu strugurii acri. Acum cei doi se bălăcăresc, mai vin și alții să adauge niște zoaie.
După 1989 au apărut sau au dat ce este mai bun în ei Andrei Pleșu, HR Patapievici, Gabriel Liiceanu ș.a. Lui Pleșu i se reproșează că este prea inteligent și a fost ministru prin diverse guverne, lui Patapievici că s-a exprimat urât la adresa poporului român, lui Liiceanu eu nu știu de ce, i se reproșează altceva. Prietenia cu Noica? Subțirimea operei? Domnule, când negi existența unor personalități, unor foruri ( Academie, USR etc.), încearcă să te apropii de valoarea lor, nu da cu piatra sau cu zoaie peste nume care nu sunt compatibile cu gustul dumitale. Este destul cțât se ceartă scriitorii între ei, mai intervin și chibiții, caracuda, dau orbește , fără noimă. Eu nu-mi fac idoli, însă încerc să înțeleg o personalitate când nu o iubesc chiar. De pildă nu-l înțeleg pe Alex Ștefănescu,.dar nu pot să-i neg aportul la istoria literaturii. Acum a devenit un obicei să mai dai cu praștia și în statuile clasicilor. Despre Eminescu s-au scris baliverne, Mihail Sadoveanu, Arghezi sunt trecuți în raftul de sus, unde nu se mai urcă nimeni, la fel cu Labiș, Nichita Stănescu. Ideea pământului pârjolit de „revoluție” este a naibii de păguboasă. Nici o generație nu s-a născut din nimic. Mă refer la cultură.
„Lupii tineri” nu sunt întotdeauna și lupii cei mai buni. Unii rămân lupi și mai devin și sterili. Desigur, nimeni nu-i profet în țara lui, dar nu este păcat? Cioran și Eliade, dar nu numai ei au avut un trecut „verde” , dar aportul lor real la cultură nu poate fi negat. Unii le neagă și trecutul. Alt semn de schizofrenie. Deci , să păstrăm valorile, câte sunt. Iar ideea că este CINEVA care dorește să distrugă „țărișoara” ( ah, Farfuridi, ah, Cațavencu) mi se pare o boală perpetuă. România nu poate fi distrusă, numai dacă, Doamne ferește, vine o comeată, o ste cu coadă, vorba lui Ion Luca, un geniu necontestat din fericire. Economia țării este mereu anemiată de o hoție în plină libertate a braconajului în afaceri, de evaziune colosală, de contrabandă, muncă lșa negru, incompetență, trafic de influență, corupție mai ceva ca în vechiul Imperiu Otoman, să nu dăm vina pe intelectuali de valoare. Desigur orice intelectual poate greși, poate să și trădeze încrederea celor care îi apreciază. Oameni suntem, cei mici fac greșeli mici, cei mari fac greșeli mari. Nimeni nu se consideră mic pe sine însuși Este foarte bine. Atunci să avem și decența să ne respectăm valorile și să ne respectăm între noi. Iar mi-am salvat sufletul, mulțumesc.
. Boris MARIAN