Mers în pustiu

Mers în pustiu

 

Să mergi în pustiu,

Să reziști, să te simți liber,

Te afli sub nivelul mării,

La picioarele omenirii,

n-ai fost condamnat,

ai ales singur această-ncercare,

nu  te-apasă grija,

ești departe de viață.

Să visezi ivoare reci,

Cascade înalte,

Femei goale

și numai Fata Morgana

să-ți fie soață pe veci.

Te vei întoarce, oare,

La treburile lumești?

Vei scrie iar versuri,

Sau vei rămâne în acest

 Paradis tăcut,  sub cerul imens

Ce poate fi însuși Dumnezeu cel Nevăzut

Apoi m-am  trezit. A fost un vis, doar un vis.

BORIS MARIAN

Anunțuri

aud clopotele

Auzi clopotele?

 

Auzi clopotele de la Florența?

Arno trece pe sub Ponto Vecchio. 

Santa Maria Novella.

Sunt unul dintre personajele lui Botticelli.

Mă plimb printre splendide femei dezbrăcate.

Întunericul ne soarbe cuvintele.

Casa sub formă de pește dispăruse.

Din dulapul în care țineam tacâmurile apăru un copil.

Copilul nostru, șoptiră sirenele.

Vară-mea își schimba rochiile.

Închideam ochii să nu o văd.

Dar am văzut-o, copilăria se terminase. 

………………………………………………….

Fericirea se plătește,

Oare Dumnezeu este fericit?

Eu am cunoscut fericirea unui sărut,

A unei țigări aprinse la momentul oportun,

A iubirii de o clipă,

A iubirii de o viață,

Care-i răsplata?

Simplu – o singură moarte,

Singuri trecem podețul,

Nimeni pe maluri,

Numai învolburarea lumii ce trece dedesubt,

Că timpul e doar o invenție prostească.

………………………………………………………..

Rigurosul, coruptul Bizanț, adevărul ruinelor.

A naviga între viață și moarte,

Aripi atente la zbor, rochiile mute,

A vedea și a visa, ascultă cum cresc frunzele,

Mă înec uneori în oglindă, ca Narcis, dar revin

Cu o disperare barocă.

 

Boris MARIAN

 

 

Auzi clopotele

Auzi clopotele?

 

Auzi clopotele de la Florența?

Arno trece pe sub Ponto Vecchio. 

Santa Maria Novella.

Sunt unul dintre personajele lui Botticelli.

Mă plimb printre splendide femei dezbrăcate.

Întunericul ne soarbe cuvintele.

Casa sub formă de pește dispăruse.

Din dulapul în care țineam tacâmurile apăru un copil.

Copilul nostru, șoptiră sirenele.

Vară-mea își schimba rochiile.

Închideam ochii să nu o văd.

Dar am văzut-o, copilăria se terminase. 

………………………………………………….

Fericirea se plătește,

Oare Dumnezeu este fericit?

Eu am cunoscut fericirea unui sărut,

A unei țigări aprinse la momentul oportun,

A iubirii de o clipă,

A iubirii de o viață,

Care-i răsplata?

Simplu – o singură moarte,

Singuri trecem podețul,

Nimeni pe maluri,

Numai învolburarea lumii ce trece dedesubt,

Că timpul e doar o invenție prostească.

………………………………………………………..

Rigurosul, coruptul Bizanț, adevărul ruinelor.

A naviga între viață și moarte,

Aripi atente la zbor, rochiile mute,

A vedea și a visa, ascultă cum cresc frunzele,

Mă înec uneori în oglindă, ca Narcis, dar revin

Cu o disperare barocă.

 

Boris MARIAN