Vladimir Tismăneanu – cronicar al comunismului din România

Vladimir Tismăneanu – cronicar al  comunismului din România

 

Indiferent de atacurile  de la dreapta/stânga, reproșurile, calomniile, aberațiile  răspândite cu obtuzitate, invidie, xenofobie împotriva lui V. Tismăneanu, acesta va rămâne drept unul dintre  cei mai merituoși „cronicari” a comunismului românesc, care a avut  și el un specific. Recunosc că nu am fost de la început entuziasmat de  scrierile sale teoretice, mă rețineau două aspecte –  echivalarea fascismului, în speță a nazismului cu regimurile comuniste și  accentul pus pe participarea unor evrei la edificarea comunismului în România, în speță pe  cea a lui L. Răutu. Citind una dintre cărțile apărute mai de curând( în 2012)  la Humanitas,  „Lumea secretă a nomenclaturii”, o  carte fără pretenții teoretice, dar o pasnoramă a  unui adevărat „bâlci al deșertăciunii”  care a fost regimul comunist din România, am început să privesc cu alți ochi demersurile de peste 20 de ani ale lui Tismăneanu, pe care, întâmplător, l-am cunoscut în anii pubertății-adolescenței. De la început doresc să spun că a fost un copil sclipitor de inteligent, care chiar mi-a trezit entuziasmul. Ulterior nu am știut cum a evoluat, ce a scris în favoarea PCR, cum a plecat în Vest, nici nu mă interesează. Ceea ce reușește VT este o performanță –  ne convinge că în România comunismul  a fost adus  de sovietici, adicpă nici de evrei, nici de români vânduți, nici de  umbra lui Marx. De el s-au lipit două categorii de oameni – unii absolut naivi , de bună credință, alții – carieriști lipsiți de orice scrupul, printre ei și foști legionari, liberali,  fără de partid, etc. Fascismul  -nazismul  a promovat  deschis o politică  discriminatorie față de evrei, comunismul a fost mai  dibaci – egalitate pentru toți, dar moștenirea xenofobă, antisemită a rămas aproape neatinsă. Mai mult, aristocrația „comunistă”, însoțită de eșalonul doi, al „slugilor” s-a format rapid, iar lupta pentru locuri și  bunăstare a atins  nivelul canibalismului  și bizantinismului decadent. Ce i se reproșează acum lui VT, supă ce el a deschis căi  bine ascunse, spre cunoașterea istoriei postbelice a României?  Că este fiu de nomenclaturist  și că este evreu(  asta , uneori , mai discret). Nu cred că tatăl lui Volodea a fost satrapul României. Nu a fost niciodată în eșalonul principal și nici slugă, dovadă că în 1958-1959 i s-a dresat un dosar care putea să-l ducă și la închisoare.  Turnătoria era o armă de mare preț, ca în Roma imperială. În Germania, fiul lui M.  Bormann, adjunctul lui Hitler în NSDAP, deci fiul său a scris fără reținere despre tatăl său. Devenise antinazist. Se știe din vechime că fiul poate fi un adversar ideologic al tatălui. Spre desosebire  de Nicu Ceaușescu care s-a complăcut în mediul și cu camarila părintelui, visând chiar moștenirea, dupămodelul nord-coreean, V. Toismăneanu, coleg de clasă cu Nicu s-a debarasat de comunism , plecând ca mulți alții în Vest. Mulți consideră că Paul Goma este mare demolator al mitului comunist. Nu se poate nega curajul și voința lui Goma de a combate comunismul încă în România fiind, dar  soția sa este fiica unui comunist evreu, oarecum fost nomenclaturist. Nimeni nu i-a amintit  cu insistență aceste amănunte. Mai mult, Goma a aruncat vina tuturor relelor ( cedarea Basarabiei, sovietizarea  României, instalarea dictaturii) pe evrei, față de care  are o ciudată  aversiune, deși chiar fiul lui Goma a optat la un moment dat să plece în Israel. Se tace. Nu e bine să comentezi. De ce se face acest favor lui Goma și reproș lui V. Tismăneanu. Mânios că nu i s-a oferit  președinția Comisiei de Analiză a Comunismului, Goma nici nu a vrut să intre în Comisie.  L-a preocupat mai mult  răfuiala cu foștii prieteni, cu  obștea evreiască, etc.

Astăzi  constatăm câteva tendințe total  nocive în sânul opiniei publice, a societății civile –

-Disprețul pentru intelectuali de valoare (încercări de a-i marginaliza pe Patapievici,Pleșu, Liiceanu, Tismăneanu, Manolescu, Breban, ș.a.)

-Renașterea și  emergența cultului pentru legionari,  pentru extrema dreaptă , ca și pentru un dictator   care a dus armata română până la Cotul Donului, Ion Antonescu, creatorul marelui lagăr numit Transnistria, cel care a comandat arderea de vii a 20.000 de evrei absolut nevinovați, la Odessa.  Desigur, unii cred că astfel combat nostalgia pro-comunistă.

– Crimele regimului comunist se pun pe seama unei etnii minoritare, evreii, fiind însoțită de tendința formulată la punctul anterior, când,de fapt, comunismul a fost „internaționalist”, fostul PCdR număra 500 de membri, plus simpatizanți circa 50.000, evrei și alte etnii ( numărul total al evreilor în 1938 era de peste 750.000). China avea 20 milioane comuniști și sub 100 de evrei  necomuniști. URSS  avea un PCUS  cu milioane de membri neevrei. Stalin, Molotov, Beria ș.a. nu erau evrei, Ana Pauker a fost în conducerea PCR mai puțin de opt ani(  sept. 1944- iunie 1952),  Teohari Georgescu era chiar Georgescu, nicidecum Tescovici Burăh, Pantiușa Bodnarenko era ucrainian, Nikolski-Gruenberg a arestat numeroși evrei. Majoritatea  ofițerilor evrei din Securitate au fost scoși din funcții în perioada 1961-1968.

-Învinuirea fiilor pentru  faptele părinților, uitându-se că marii corupți de azi provin chiar din  mediul  crescut de fostul regim în  spirit, zice-se „proletar”. Îl acuzi pe Tismăneanu că tatăl său a luptat în Spania de partea  republicanilor, iar pe  „baronii”, mafioții de azi îi ierți de orice legături cu  fostul regim.

Ceea a făcut și face în continuare V. Tismăneanu este salutar, este un act de salubrizare, iar în cazul său se poate pune întrebarea ( amară) – cine este profet în țara lui? Pentru că V. Tismăneanu s-a născut în România se poate verifica) și a crescut în România. Cred că suferă scriind despre  haosul  politic care  pare de neînlăturat. Aici, în curtea noastră.

BORIS MARIAN.  

Anunțuri

Crimă

Crimă

 

Rimă, crimă, o minciună

Este moartea cea străbună,

Timpul are el un nume,

timpule, nebune.

Zilele pornesc la drum,

Anii tot adună scrum,

Îngeri urcă și coboară

Între cer-pământ, o scară.

Iacobe, străbunul meu,

Cum te-alese Dumnezeu?

Ciclice-s  schimbările,

Continente, mările.

Cad aleșii, vin aleșii,

Plopii înfloresc, cireșii,

Munca este chin și pace,

Bursa-i joc ce mult ne place.

Yes, I like and I love you,

One, two three, DADA, TATOO.

Cap tăiat, cap tăiat,

Ce-ai vorbit de te-au luat?

Capul joacă sus în țeapă,

Cine tace, acela scapă.

BORIS MARIAN

PS.  Nu încerca să spui ceva. Orice spui este deja spus. Contează doar ceea ce nu spui. De aceea iubesc ficțiunea, jocul, hazardul.   Realismul nu mă atrage. Iar când iubesc, buzele mele-s ferecate. Poet nu este cel care vorbește, doar cel care  sugerează, sugestionează, surprinde prin non-sens. Nu suntem avocații iubirii. Lăsați privighetorile să glăsuiască, nu cântați n locul lor.

BMM  

 

Notă

Bătălia

 

S-au dus și se duc bătălii, războaie pentru interese meschine – pământ, bani, aur, petrol, comerț, etc. Nu am auzit de un război mondial pentru dreptate, adevăr, frumusețe, în care armele să fie logica, reciprocitatea, respectul ( dacă iubirea nu este posibilă) pentru aproapele nostru, iar religiile, câte sunt, multe, nu au adus mari schimbări de la Cain și Abel încoace. Mesia va veni după ce  ultimul Cain îl va ucide pe ultimul Abel. Mulți ani am crezut că femeia are o fire mai pașnică, m-am gândit că revenirea la matriarhat ar aduce  și pace visată. Nu, există printre teroriști de diverse culori și femei. Eu cunosc o așa zisă poetă care mă urăște de ani buni, eu știu de ce? M-a acuzat de toate relele. Mai cunosc pe un oligofren care îmi spune Pinocchio, nu știu de ce, deși personajul Pinocchio îmi era foarte drag în copilărie. Vin colindele, vine părintele. Vine o femeie cu sarcină falsă, Iisus o privește cu mâhnire. O luăm în cârcă pe moartea hârcă? Ei și?  Murim, în locul nostru alții vor veni la fel de veseli. Viața este ca un restaurant. Iubita e rece ca un iceberg, mie îmi trebuie un gheizer. Primesc  felicitări de Crăciun. Kol kavod, se spune în ebraică, toată cinstea, eu nu m-am convertit, nu sunt  Nicolae Steinhardt, care , indiscutabil era o  capacitate, dar nu un model pentru mine. Scuze. Când religiile se vor recunoaște reciproc, fără a se exclude una pe alta, atunci voi fi de acord și cu Steinhardt. Iisus este pentru mine un model, în primul rând moral,   dar eu nu mă închin la niciun chip, respect Decalogul, Dumnezeu este în mine și pretutindeni, nu are nevoie de chip. Mă opresc, devin polemic. De la iarba uscată arde și iarba verde. Bărbatul și femeia visau pe Dumnezeu,  care fuma o lulea cu tutun parfumat. Raiul dănțuia în fum, parfum și aburi de vin fiert. Șarpele tușea, el nu fumează, ela pus o tăbliță- NU SE FUMEAZĂ,  dar cine ține cont? Au făcut o scară, pe ea au coborât îngerii. Jos, în iad, petrecerea era în toi. Prima divinitate a fost un melc. Melcul este una dintre cele mai blânde viețuitoare. Oameni sunt grăbiți, nu le place melcul. Un tanc este mai eficient. Ultimul zeu avea gheare, colți, sfârteca  oameni și mesteca inimi. Era ultimul zeu. Apoi au venit norii, munții, Tablele Legii, Fiul Omului, istorie. Nu mă simt singur, doar însingurat, dar știu cp totul este trecător – o clipă trec semeț, strălucitor și pier în beznă pentru totdeauna. Nu despre mine vorbesc, citez din memorie.  Mai vorbim.

BORIS MARIAN

Vechime

Vechime

 

Întru început Dumnezeu a făcut cerul și pământul. Nu știu, mai încolo este invers. Oricum , era întuneric. Să fie lumină, a zis Dumnezeu. De aici începe istoria. La fel este și cu memoria. Noi nu știm de unde începe. Memoria are mai multe începuturi. Prefer perioada maturizării. Îș văd la o emisiune TV pe președintele Academiei, are 76 de ani, l-am cunoscut când avea 23. Aceiași ochi frumoși, aceeași mustață, acum albă, ca a lui Omar Sharif, pe care  îl admiră. Specialist într-un domeniu rar, el este un om rar. Spune – cțând nu știi ceva întyreabă pe alții, nu-mi plac infatuații, oamenii unui singur manual. Perfect. Când  faci ceva, trebuie să-l faci perfect. Ce simplu? Primele mele iubiri aveau vârsta nepotului meu. Aceasta este vechimea. Viața are rost până la 70 de ani, așa cred. După aceea tragem de timp. Cred că și insectele au memorie, altfel nu s-ar hrăni, nu s-ar înmulți. Septuaginta noastră cea de toate zilele. Fiecare avem o matrice   după modelul Genezei. Mă simt precum Faust  în fața lui Mefisto. Să-mi vând sufletul de dragul unei nemuriri înrobitoare? De fapt asta încearcă orice scriitor. Dinspre vest vin nori, precipitațiile temporare vor aduce bucurii și necazuri. Cineva a împins ușa cu piciorul și a intrat în magazinul de pâine. Asta era mai demult. Așa începe un așa zis roman, „ Inimile celor patru” de un scriitor premiat și răspremiat, Vladimir Sorokin, o pagină fără  porcării nu există. Sunt total depășit, toată cartea este numai despre felații și homo. Un exemplu tipic pentru o tranziție spre comuna primitivă sau mai devreme. La început era întuneric.  Iei un virus , îl pui în apă, se mișcă la fel ca un spermatozoid,unul vine din Adriatica, precum împăratul lui Yourcenar, iau virusul, îl izolez, ies doi, trei, așa s-a născut omul. Șapte ani am fost suspendat de un fir de păianjen, deasupra mării, vine  un delfin păros , spune, băi, bacterie sau virus, ce ești, că nu știe diferența, ,marea muge ca vaca, dar eu iubesc mările, pornesc înot ca o amoebă, artista Nin încearcă un incest, o casă ezoterică în Vest,cochilia artistului, înconștiență bătută de rumoare și cadență, înlătura artistul, îngrijise grădina albă de narcise,  atașament, dar ce contează-n timp?  Ananis Nin pe tine nu te schimb. La Londra erai una, la New York te preschimbai în virtualul rock, durere din cuptorul de dorinți, Anais Nin ești nudă și colinzi prin sufletul bărbaților-femei, ai fost mereu în patru sau în trei sau una singură, Ofelia lângă tine este un rai perfect pentru jivine.

BORIS MARIAN

 

 

Idișe mame

Idișe mame

 

Unul dintre cântecele care mă face să lăcrimez  când îl aud este IDIȘE MAME. Nu este numai dragostea naturală pentru cea care mi-a dat viață și m-a apărat în primii ani  pe acest pământ, dar și regretul  extrem de acut, nepotolit, că nu i-am  dat atâta dragoste și  prețuire cât mi-a dăruit ea mie. M-a învățat să am încredere în mine, fără a fi trufaș, să nu fiu slab, dar să am grijă de sănătate, să fiu mândru de ceea ce sunt și să nu aplec urechea la bârfe, să răspund încercărilor a de  fi pus la colț, de a fi nedreptățit. Poate că , din acest motiv am avut chiar de suferit, dar nu ei îi pot reproșa aceste praguri puse de destin.  A avut o viață care pe alt om, mai mult, o femeie ar fi încovoiat-o moralmente, dar ea era rezistentă, era o luptătoare cu soarta. În copilărie era bătută de un părinte  cu concepții retrograde despre educație, care îi mai și spunea că nu este frumoasă,nici bogată. Avea o minte ageră și asta cred că a suplinit totul. Primul soț despre care nu mi-a povestit niciodată, am aflat indirect,   a înșelat-o, ea l-a lăsat, al doilea soț, tatăl meu, un om admirabil, însetat de carte și de idealuri, a murit la vârsta de 50 de ani. Mama a trăit până la 88 de ani , relativ, singură, eram eu, familia mea, frații ei, dar niciunul  nu am stat cu ea mai mult timp, nu i-am adus alinarea  de care avea nevoie. Nu a fost  o fire nesociabilă. Dimpotrivă, se împrietenea ușor cu te miri cine. Nu a fost prea amabilă cu aleasa mea, dar după un timp a acceptat-o, gelozia mamei a cedat  generozității.

Ce pot să mai spun? Nimic. Nu merg la mormântul ei, pentru mine nu a murit, o văd aproape în fiecare noapte, în vis, deși au trecut 17 ani de când a plecat , din păcate , în chinuri nemeritate. Un bărbat nu plânge, eu nu plâng, nu pot, dar picături invizibile îmi trec prin suflet.

BMM     

Notă

Imposibila iubire

 

De ce?  De ce cuantificăm? De ce așteptăm  reciproca? Mi-am șters mâinile de tricou. Aveam mâinile otrăvite. Nu o să facem dragoste acum. Vreau să fiu copacul tău, tu să fii planta agățătoare. Citesc refuzul.  Putem inversa rolurile. Ce folos? Nu bem cucută, nu suntem Socrate, nu vrem. Ce frumos cad fulgii pe sufletele noastre. Suntem ca norii iuți lunecători… trecură anii ca norii lungi pe șesuri și niciodată n-o să vină iară…Te fac un teleshoping? Am devenit niște  shopingogomani teleidioți. Nidolife sună ca o melodie. Prostafix –o împușcătură. Ducele s-a săturat de muierile altora. Rețeaua de artere este blocată, cadavre, mașini, orașul suferă de arterită. Mulți o confundă cu artrita, care este un mușețel la ureche. Nu mai fuma, gorilă  lombrosiană. Ucenici, unelte, studenți,  divinele studente, iubita mea,  azi ești ravisantă și razantă. Frăția misionară din Gobi se bucură de venirea lui Policarp Policarpovici  Polimerov. El este responsabil cu canabisul. Se ocupă și de Kabbalah. Abia s-au bucurat de libertate, cam două decenii și  juma, iată , primii robi își fac apariția, la început sub chip de pușcăriabili. Cu avocați,  dobermani, pitbullicei, policemen. Corul robilor se înclocuiește cu corul de la Jilava. Ești jilav tot și ai căzut și nu mă strângi la piept. Afară-i frig și cvâmpu-i alb, stau jos și te aștept. Aștepți degeaba , croncăni un corb din Munții Corbi, ea, liberatea zace jos și ochii ei sunt orbi. Copilărind cu caii, n-ai să te căiești niciodată. Calul roade cașcavalul, cum valul roade Holandia. Ce mă trezește  mă și adoarme. Lege universală. Îndepărtarea este în fapt o strânsoare. Sub furtună nu cauți o lună, fii bună, descheie un nasture. Trec Gibraltarul, nu văd altarul. Mireasă neagră nu am avut, nu este târziu.  Mulți au minți criminale, dar nu îi ascultă brațele. Moralitatea brațelor. Iosif Hitler nu a ucis pe nimeni. Nici  Bleichmann. Arendt avea dreptate. Dar de ce fuma? Bătrânii sunt ai nimănui. O pisică își freacă blana de glezna morții. Miniminciunele  cadou. Cerul nu are o limită jos, doar sus. Azi noapte am dormit cu Albă ca Zăpada. Minune. A rămas un ou de șarpe pe cearșaf. Dumnezeu nu iartă orice, dar uită. Asta e. Toți uităm, în special ce vrem să uităm. Pasiunile se trec cu vederea prin pasaj. Lăsați deschis dulapul cu morfină, nu se știe. Vom asculta simfonia umbrelor cu mii de gheare. I s-a coagulat sângele cu un milion de roze. Un individ se agită în fața hărții demonstrând că ploile or să cadă de jos în sus. Iar temperaturile vor crește la peste o sută de grade Celsius, așa că o să discutăm în  Marele Ceaun. Fumatul ucide, prostia te vindecă. Morții nu mai au loc în cimitire, bolnavii în spitale, copiii pe pământ, pământul între stele, e criză mare, Doamne. Sufocant este aerul indiferenței. Eu cânt din rărunchi, dar totul e scump. În frumusețea lumii crezând cu-ncrâncenare. De la Bex la Sex. Ce spune Rex? Cakes Harrisson Ford. Ai spus că sunt un vulcan, m-am făcut vulcan, am erupt, nu mai erai. Ai spus   să fiu pădure, m-am făcut copac, puțin. Acum sunt o ghindă. Băut-am soare, fragi și busuioc, nu mai e loc.  E prea răcoare, o, moarte, prea ești bănuitoare.

BORIS MARIAN

Ultima bătălie

Ultima bătălie

 

Căutare anxioasă, oase de cal, limita imită inima, înverșunat mergi pe blat. Voi spune DA în ultima clipă, umil treci doar de o milă. Ah, picioarele, aripioarele, fastidios, insidios, duios, osos, os. Printr-un culoar se strecoară și poeții mari. Not yet, niet. Avem și părți blestemate  ca niște nestemate. Essai sur le don, Armaghedon. Insuficiență, pace și cadență, cine-o râde și-o vorbi s-o mănânce coaptă. A trecut un veac și merg ca un rac. E bine fără picioare, dar mai bine fără cap. Asta am auzit de o sută de ori ca un banc prost. Fac un duș, mă uit, nu am picioare. Dar am suflet, sufăr. Sufleu, suflu, etc. La început a fost ideea, apoi au venit idioții. Arhanghelii au doar aripi. Când cuvintele nu au picioare nechează. Când o literă nu are pălărie se numește A. Ah, Adela, ERAI IUBIREA MEA DIN FÂN. Fân fin, sânul era din… Am visat că mi-au crescut picioarele la loc. Dar îmi pierdusem vederea. Mi-am luat niște ochelari să nu se vadă creierul. În timpul inundațiilor din octombrie a fost găsită o inimă de bărbat. A venit un motan și a mistuit-o, asta e. N-aduce anul ce aduce motanul. Vinul fiert este foarte incert. Ea nu este nepoata noastră, bunico, mă auzi?  Fără picioare poți cânta la pian, pe pedale pui un câine să apese. Fiecare clapă de pian este un sfârc, atinge-l ușor, să auzi cum cântă.  Fă abstracție de tine și ai să-l vezi pe dracul gol. Ironia e suprafața  sferei, în interior e numai durere sau un copil minune  ce nu s-a născut. Orice imitație a sferei este tot sferă, încearcă o elipsoidă.Am văzut că se vând inimi mobile, Poți răcni la ele, ți se va răspunde,  elefantul  le ignoră, cățelul se miră, se vând și capete mobile  pentru cei cu permis de port-cap. M-am trezit, era întuneric, Cineva mă îmbrâncise pe scări, cineva mă ținea de brațe, altul mă lovea cu sete în burtă, afară, striga un bețiv, afară, strigau alții mai treji, la mine strigau? De ce, pentru ce? De unde această beznă? Orice beznă are o cauză.Bezna din tine, dinafară. M-am luminat.  Nu era nimeni.  Mă luptam cu propriile mele fantome ale trecutului.Eram cu toții la fel,neiertători, Orgolioși peste măsură, iar poezia plângea undeva, într-un colț, ghemuită, să n-o încaseze și ea.

 

BORIS MARIAN