Căderea în Paradis

Căderea din Paradis

Copacii mor precum oamenii în pustiu,

de secetă, de focul auriu,

nici câinii nu se mai opresc pentru un piss,

începe drumul către Paradis.

Acolo vravia e mult mai jucăușă,

Corbii ceremiomioși stau doar la ușă,

iar cariul și furnicile lucrează,

să roadă-n carnea înmuiată de gălbează.

În care limbă noi murim? În geamăt,

iar geamătul nu prea se ia în seamă,

tradu-l în versuri ori petrece cum dorești,

suntem la Porțile Orientului, în București.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

Where are you? Întreabă

schilodul înghițindu-și o labă,

se consumă singur, se violează,

iar statuia de marmură veghează.

Ce suflete moarte și vii,

sufleuri, drajeuri, sarailii,

Raiul-grădină, raiul – găină, cocoș,

Gogu și Gog, mogulul Gogoși,

tu ești precum Pendulul lui Foucault,

mă-ntrebi de ce, o știe Kalmaro,

eram un comis-voiajor, un virus,

ce ți-a pătruns în suflet ca Șekspirus,

împărăteasă- a orhideelor, mimoză,

contesa mea cea fără de nevroză.

Demonii vântului turbat din miază-noapte,

aruncă luna-n baltă pe la șapte,

eu scriu pe-un pergament prea diafan,

cu litere de ceară și șofran,

zburăm deasupra cuibului de cuci,

între tombale pietre, pruni sălbatici, cruci.

BORIS MARIAN

Anunțuri

Duhului meu, diavole

Duhului meu, diavole

Tentacule, tentații se desfășoară-n spațiu, Se împreună vise cu geamăt și nesațiu, Întrevăzute glorii uitate în unghere, Spre altă lume caut, sosește o părere. Neînfrățite sfere, ca sânii unui nud, O clipă, te ascunde  un întuneric crud, Zâmbești, culori, palete sub ochiul tremurat, Iar vălul cade liber, trăiești neîmpăcat. Din umbre crește cercul, ne înconjoară strâns, Același țărm așteaptă, același râs și plâns, Iar fulgerele toate se-adună la final, Îmbrățișați rămânem în gerul sideral.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

Fiecare are o boală,

O coală, o oală, hanul lui Mânjoală,

Dar înțelegerea-i limitată

La două vorbe, una e lată,

Exemplu –sus, jos, dreapta, stânga,

Rotiri din Parâng în Crânga,

Ceai de sunătoare să sune,

Iei coada calului , faci din ea strune,

Mailul s-a întrerupt? Recunoașterea

Nu este ce înțelegem – Renașterea,

Dau un Giotto pe un peloto,

Noi ne iubim perine Otto.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

N-am venit să-ți tulbur somnul,

Nici șalăul ori somonul,

Prin cuvânt ucidem sigur

Necuvântul, picuri, picuri,

Sângele din inimă,

Din iubire minimă,

Informații, sentimente

Pentru spargeri  eminente,

Un balet ușor, pe muchii,

Braț la braț cu Dolgoruki,

Napoleon spunea, femeia

O câștigi fugind, o, Rhea.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@,

Totul iar se schimbă, totul ruginește, Telefonul tace, nu mai vin emailuri, Dar eu scriu-nainte, cum străbate-un pește Oceane până-n margine de ceruri. Multele capricii ale fiecărui Se adună-n mine ca într-o găoace, Pasional m-apropii și încerc, mă dărui, Dar în jur, funebră, domină o pace. Unul dă, iar altul poate că primește, Poate că refuză, urcă-n cer un abur, Sângele iubirii poate se răcește, Eu iubesc ca-n vremea regelui-prim, Arthur.

BORIS MARIAN

Laudă Poesiei

Laudă Poesiei

„O , ești frumos, cum numai-n vis
Un înger se arată,
Dară,pe calea ce-ai deschis
n-oi merge niciodată”,
spunea iubita, ea era
frumoasă precum slova,
am sărutat-o ca pe-o stea,
cum astăzi – supernova,
ceva se termină, mai mor
și oamenii, poeții,
alții se nasc din foc și dor,
cad munții și pereții,
oricât am aștepta, veneau
mereu alte iubite,
până la urmă Morgentau
a risipit ispite,
de-i tristă lumea, ne grăbim
să mai trăim oleacă,
prințesa mea, noi te iubim,
eu și urmașii-n veacuri.
@@@@@@@@@@@@@@@
S-au stins serbările în parc,
s-au demontat estrada, lacul,
băncile, oamenii-au plecat
și a murit copacul.
Doar visul meu cu tine-n timp,
Un infinit ne aparține,
Noi facem între noi un schimb,
Regatul meu unei regine,
Vezi artificiile pe cer,
Nu e nici noapte, nu-i nici soare,
Se cern atâtea primăveri,
Sărutu-l simt, adânc, cum doare.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

N-am să te rog, iubito,
Eu nu te voi ruga,
scultă doar tăcerea,
mi-e rudă moartea mea,
be happy, strălucită
să fii pân-la final,
n-am să te rog, iubito,
mi-e scrisul cardinal.
Nu cred nici în cuvinte,
Când sentimente nu-s,
Nu-i nimeni care minte,
Păcatul e indus,
Purtăm în noi aceeași
Trădare din vechimi,
Când șarpele ne spuse,
Iubiți-vă. Iubim.
BORIS MARIAN

N-am să te rog

N-am să te rog

N-am să te rog, iubito,

Eu nu te voi ruga,

Ascultă doar tăcerea,

mi-e rudă moartea mea,

be happy, strălucită

să fii pân-la final,

n-am să te rog, iubito,

mi-e scrisul cardinal.

Nu cred nici în cuvinte,

Când sentimente nu-s,

Nu-i nimeni care minte,

Păcatul e indus,

Purtăm în noi aceeași

Trădare din vechimi,

Când șarpele ne spuse,

Iubiți-vă. Iubim.

BORIS MARIAN

Roman tre

Roman tre

Am pus eu inima pe tavă,

Bot de vițel, limba jilavă,

Sângele abur se făcea,

Puteam iubi? Nu se putea.

Ce-mi pasă? Dar la vernisaj

Au venit vii și morți, grupaj.

Ei s-au pupat politicoși,

Curcani, curcane și cocoși.

Un om nu este doar un gnom,

Cum adenomul nu e pom,

Ne facem doar că ne cunoaștem

Da ne desparte un an și-un Paște.

Și dacă tu te-ai istovit,

Eu n-am murit, eu n-am murit,

Același trubadur pierdut

În labirint, și surd și mut.

Cu tine muntele îl urc,

Apoi noi revenim în burg,

În Evul Mediu, când muream

Amanți pe rug, rubin, mărgean.

De parcă nu ne-am fi văzut,

Necunoscuți, nici duh, nici lut,

Departye ești, aproape cauți,

Unul e Mickey, altu-i Mouse.

Nu-mi fac iluzii, Don Juan

E mort de trei sute de ani,

Dar Don Quijote sunt mereu,

Cu Dulcineea-n gineceu.

Cum moare lupul? Pe ascuns.

Nu se aud nici jale, plâns.

Întreb și eu, răspunzi subtil,

Un tra, un la, aproape tril.

Dezvăluită de atlaz,

Tu redevii o Șahrezad.

Îmi spui povești în stihuri calme,

Sunt aripi negre, aripi albe,

De porumbel, de corb, de angel,

Iubita mea mânca sparanghel.

Dar unde este Turandot?

Nu-mi pasă. Lumea-i rococo.

BORIS MARIAN

Balada cazară

Balada cazară

Trăim , nu simțim sub picioare pământul,

Toți se laudă și toți cad pe brânci de un chin,

Cum să facă palate din lut frământându-l,

Ce frumos era, Doamne, să fii doar copil.

Cazarii, cazarii, poeți mândri, liberi,

Nu se tem de Damocles, de suspendări,

Ei își iubesc femeile, tineri

Cazarii rămân din zări până-n zări.

Au fost în Read land, în Deadland, antagonici,

Au luptat în Blacklandul uneori alb,

În Flowland, în atâtea cnezate de gnomici,

Cazarii nu s-au predat, n-au fost slabi.

Cine câștigă și cine pierde?

Cel din trufie sau cel cu talent?

Cel care-ngheață de teamă sau fierbe

De nerăbdarea de-a fi Timurlenk?

Cazarul iubește prietenia,

El nu trișează, nu face pariu,

El își iubește și graiul și glia,

Cazarul din mine, cel care scriu.

BORIS MARIAN