Porniți înainte

Moto- De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii/ Veacul nostru îl umplură saltimbancii și irozii – Mihai Eminescu- Scrisoarea III.

Porniți înainte, tovarăși,

Cu suflet mereu oțetit,

Ziua cea neagră dispare,

Ziua cea mare-a venit

(Cânte vechi, revoluționar)

Sunt un tovarăș necorespunzător?

Asta spunea Azorel, astăzi domn Azor,

Am greșit de o mie de ori pe minut,

Într-o lume de surzi, mai bine ești mut.

Am rămas, unii doar, cu sechele și gropi,

Un regim a căzut,  dar cresc pere în plopi,

Împușcatul ne râde satisfăcut,

Într-o lume de surzi, mai bine ești mut.

Ce ușor se adună în grup ce-i mai rău,

Te faci frate cu dracul, cu corbul lui Poe,

Niciodată sau poate-n viitorul-trecut

Învăța-vom că Domnul niciodată  nu-i  surd.

BORIS MARIAN

Anunțuri

Ciudat

Ciudat, nu ai glas, nu ești materială?

Ești numai un gând, zvâcnire arterială?

Ești numai scris, ciudat, radiografic,

Un nor și o lună, o stea, telepatic.

Au zi tu , cum bate o inimă-n centrul

Acestei mici galaxii , tu ești pentru ?

Într-o câmpie zărit-am un pian,

Singur cânta, o minune în van.

Oh, sa ira, cum strigau vechii frânci,

Cenușăreasă nu ești, de ce plângi?

Te însoțesc mari șambelani,

Bufnițe, cârtițe sau șobolani,

Nu-i lua în seamă, o floare să iei,

Roșie – foc sau o floare de tei,

Ciudat, nu ai glas, iar încet toți murim,

Deasupra să-mi cânte mierla un imn.

BORIS MARIAN

Se uită

Se uită bietul om cu ochelari, nu are trup, doar minte, se uită pe
sine, se minte pe sine, ce or vrea agonicii aceștia, că mulți se
făcură, precum furnicile. Eu știu de la plăpânda floare că-i este greu
și-i la strâmtoare, ba este pusă la rever, la-nmormântare și
never(more), ea fiind singura făptură ce nu se lasă-n viitură, că tot
mai bine-i de ciomag, lovește tare ce-i mai drag, că de săpun ce pot
să spun? El unge sfoara când, nebun, sinucigașul  își repede o
căpățână  mult prea verde, decât cinstit, mai bine hoț, rimează, frate
cu Helmholz, sărute-ar o  bancnotă veche, cu  Nicolae din Bălcești,
când te duceai  Scornitcheshti, sfârșiți o dată cu trecutul, sculați
bobor de  os  ca lutul, azi nobelii sunt boșchetari, iar  bani au
foștii proletari, când te gândești că moartea nu-i decât un cui al
orișicui, căci moartea n-are legătură cu un metrou sau o trăsură,
trupeasca existență  n-are  în fața duhului valoare, scăparea este în
neant,  ne ținem unul de cel”alt, că leac e doar inexistența, de mergi
la mall ori la Florența. Ne spune Buddha cu glas gros – să nu te târâi
tot pe jos, în fericire nu găsești decât   repere omenești, cât timp
vom  fugi cu murgul sireap, ce va opri step și wrap, timp în timp în
timp în timp, dâmb tâmp, a murit un poet la unu  ianuarie, când alții
abia se duc la culcarie, vorbe,orbi, păienjiniș, scăpinat la Cărpiniș,
vârteju-i ca vrejul, șefi –dovleci. Ce vrei să spui? Uite scuip ca un
pui, ca un cui, cuib, crime aproape perfecte,  iubire între insecte,
crime educaționale, reptile  inter-sociale, mov kiss, mov danse,
fanatic show, prea blondul Hans, cu cât ești tu mai vulnerabil,
pe-atât puterea- i  în efabil,  simți dansul? Ești un instrument,
esență, pace, sentiment.

BORIS MARIAN

Oh, I had to…

Oh, I had to…

Copilăria, nesfârșit muzeu,

Istorie cu diavoli și cu îngeri,

Când oscilam între păcat și Dumnezeu,

Copiii au depus în suflet plângeri.

Depinde mult de noi să câștigăm

De-a lungul vieții locurile goale,

Doamne, ce Tu îmi dai, redă-mi,

Poveștile strămoșilor din vale.

Urc tot mai sus, spre piscul neatins,

Precum profeții, nu doresc mormântul,

Am să dispar sub norul care-a nins

Într-un apus ce va păstra Cuvântul.

BORIS MARIAN

Sans peur et sans reproche

Sans peur et sans reproche

În copilărie îmi plăceau eroii lui Walter Scott. Cineva mi-a spus că felul meu de a fi ar dovedi că port o armură care să mă apere. Nu cred. Nu prea m-am temut să ies fără armură, cu pieptul gol, la luptă, când știam că am dreptate. Mulți nu m-au înțeles, spunând că  nu am dreptate, că trebuie să mă adaptez. Dar celebrul film „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, după romanul lui Ken Kasey, în rolul principal Nickolson îl juca pe Mc Murphy, regizor fiind Milos Forman,  un mare artist, mi-a confirmat un destin, tragic dar eroic. Când aveam circa șase ani, mergeam la o grădiniță de zi, pe Aleea Alexandru, iar mama venea seara să mă ia acasă. Desigur , pe jos , până în Bd. Cuza.  Copiii de ștabi, de pildă ai lui Vasile Luca erau luați cu mașina.  Mă revolta această inegalitate și i-am spus mamei, cu voce tare să mă audă  șoferii care așteptau disciplinați odraslele liderilor – „Mamă, suntem niște proști, ăștia de ce merg cu mașina?”. Mama s-a cam panicat, nimeni nu a răspuns, dar întâmplarea  a avut o urmare – am fost mutat în altă grădiniță. Eram un disident, se pare. La școală, în clasa a-ntâia, învățătorul ne bătea cu rigla pe palmă pentru orice șotie. M-am revoltat și am fost eliminat pe trei zile. După aceea eram poreclit – „copilul de sticlă”, porecla fiind dată chiar de învățătorul- bătăuș. Mult mai târziu, prin clasa a opta, profesorul de sport mă cam necăjea, nu eram atent, mă fluiera cu furie, să-l ascult. L-am înjurat românește, cumsecade, a rămas cu fluierul în gură, mut, dar am mai fost eliminat pe trei zile. Eram la liceul Sf. Sava ( Nicolae Bălcescu) . După alți doi ani, doi profesori discutau  în spatele liceului, pe trotuar, mingea de fotbal a sărit peste gard și i-a stropit căzând într-o baltă. M-am dus să o iau, ei m-au prins de mână și mi-au tras o bătaie de am venit plin de sânge acasă. Părinții revoltați i-au reclamat. Ei s-au dat de gol ripostând – „ Ce era să  facem, când elevul ne-a spus, ce dai mă, criminalule? ”. De această dată au fost eliminați dascălii. Prin 1983, la un miting , în fața unui megafon, stăteam și citeam, poate chiar romanului Kasey, a venit  un individ gras și mi-a cerut buletinul.  „Cine ești dumneata să-ți dau buletinul?”. „ Aha, poate că ești și membru de partid? ”, răspund simplu, „Da, desigur”. „ Aha, n-ai să mai fii”. A venit un milițian, mi-a luat buletinul, a urmat la serviciu,  o ședință –fulger și am primit  un vot de blam cu avertisment, pentru că la megafon era vocea lui Ceaușescu, care nu voia bombe nucleare,  iar cel care mă abordase era secretar raional de partid. Am mai avut diverse războaie, adeseori pierdute. Și acum mă lupt cu morile de vânt, pe Internet. Vă mulțumesc. Nimic deosebit.

BORIS MARIAN

Dopul fără sticlă

Dopul fără sticlă

La câteva zile după ce am venit

La Londra, am dat peste un street

Foarte ciudat, cu o pensiune

Mică și plină cu oase, cărbune.

Domnul Helmholz era proprietarul,

Nu l-am văzut, avarul, caviarul,

Luana , malteza născuse o fată,

Blondă, frumoasă și reformată.

Suntem chiriașii acestei lumi ,

Nu am nimic ce să mai spun.

Nu știu nici costă o zi,

Dar nicio oră, știe Herr Li.

Toți au murit, strada s-a dus

Alunecând, împinsă de Bruce.

Ce tot îndrugi, strigă Hip-hop,

Doctor în drept, ține de dop.

Predestinat delfin, e și copt,

Din șapte-n șapte până la opt.

Punctul de i l-ai pus la plecare?

Parcă nici î nu are parcare.

Nici obligații, nici hugs și nici kiss,

Cred că mă-ntorc curând la Paris.

When a man persists, he can do

Ceea ce nicicând n-a visat Kakadu,

Fă-te ambasador în Olanda,

Fii mai eclat, ți-a spus-o și Sanda,

Un dirijor la             „Liliacul” se cere,

Nu i s-a dat nici o sticlă de bere.

BORIS MARIAN

( VA CONTINUA)

Dragostea mea, cuvintele mele

Dragostea mea, cuvintele mele
Au trecut dincolo de voi şi de stele,
Pe un cal prăpădit am ieşit în câmp,
Drumul scoate un muget tâmp,
Calul m-aruncă din şea, din el
Sângele curge – vin tulburel
Şi nu mai poate calul să zboare,
Nu mai are calul culoare,
A devenit o idee abstractă,
Prieteni, mi-e dor de pădure şi iarbă,
De caii reali, de femeile simple,
Care iubesc fără scâncete, rime
Şi de poeţii reali îmi e dor
Din strada uitată, Apolodor.