Precum Tristan

Precum Tristan

Îndrăgostit  precum Tristan ori Bergerac,

Fără speranță, fără nici un franc,

Aud o violină de departe,

De dincolo de viață și de moarte.

De-acolo vin acele duhuri rele

Ce ne dezbină și aruncă din nacele

Smoală și foc, în timp ce-n pacea codrului Madona

Își lăcrimează ochii . Templul din Altona

Era pustiu, totul era normal,

Copiii se făceau, creșteau,

Doar violina-și continua cântarea,

O tânguire care tulbură și marea,

Ea era blondă, ochii verzi-albaștri,

Bijuterie pentru călătoru-n aștri,

Pluteam cu ea, cer și pământ, totuna,

Era lumina, eu eram furtuna.

BMM

Anunțuri

În turn

Înțepenit în proiect, heringul

Fugit de la Muzeul Antipa

s-a dat la miere, au venit reiterii după el,

ca muștele, zadarnic mă lupt cu morile de vânt,

să mai cred în cuvânt? Voi sunteți buni

și eu sunt bun, nebuni cu toții, asta spun,

Jupânul X  s-a spânzurat de un poem ritmat.

Viața, licărind , se zbate, plătești o pâine-n două rate,

Zadarnic mă împac, mă cert

Cu veșnicul vecin, Albert.

Mă dați afară, vin pe geam,

Sunt cel din urmă vel-golan,

Eu văd o miriște pe care cade ploaia ,

E neagră ploaia sau e sânge?

Se-ascund și omul și potaia,

Se nalță plopul, strânge, plânge,

Iubirea mea, tulip se frânge.

Tot coboram o scară din Turn, apoi urcam,

De mii de ori, eu nu știu, de cincisprezece ani,

toți mă credeau nebunul, vestit închis în turn,

dar eu eram mai liber cu muzele-n coturni,

mai liber decât zeii, puteam clădi orice,

sublime catedrale, cristale rare, bleu,

puteam iubi pe-oricine, Omphale, Sappho, vreți?

Am să vă spun secretul, nu văd în jur pereți,

Nu simt nici lanțuri, nu știu de este noapte, zi,

De-atâta fericire poetul meu orbi.

BORIS MARIAN

Dar ce valoare?

Dar ce valoare?

Dar ce valoare are-un vis

În fața oțelitei uri  de oameni?

Zadarnicele versuri mor pe rând,

Uitate ca și fructele-n decembre.

Un singur om cu sine singur?

Desigur, nimeni nu e singur,

Ne spune Cartea, dar polare

Adieri  eu simt cum vin din dreapta- stânga.

În doi se naște bucuria,

Iar trandafirii în boscheți

Par a striga de fericire,

A fi corect, cornet perfect

Nu e deajuns,  cum bate tunul

Din turnul Marii Uri de oameni.

Acolo-n turn este închisă o fată,

Dedalus l-a lăsat  pe fiul său, Icarus

Să caute aurul în soarele cel bun,

n-a revenit, iar iezuiții priveau

cu mare pizmă și scuipau în mari batiste,

peste câmpii se lasă ceața,

noi unde vom porni, spre care cer?

O violină ne cânta departe.

BORIWS MARIAN

Prea multe ziduri

Prea multe ziduri

Prea multe ziduri în jurul nostru,

Zidul discreției, al tăcerii mincinoase,

Al decenței  parșive, zidul morții,

Zidul zidului, sula de au zidul străpunge,

Zicea cronicarul,  câinii iubesc zidurile

În felul lor, andrele,  biluțe, nimicuri,

Până la urmă , îndrăgostit de un zid,

Am văzut cum el înflorește,

Nu mă-ngropați voi între ziduri,

Trandafirii sălbatici  trec peste margini,

Iar marea, ah, marea, este chiar patul zeiței nebune.

BORIS MARIAN

Eu nu ți-am cerut să mă iubești

Eu nu ți-am cerut să mă iubești

Cum aș fi putut cere iubire,

Când   ea este peste tot ca și aerul,

Dar noi nu știm să respirăm,

Mai mult gâfâim, ne opintim,

Gândurile își întind  din ape mâinile,

Ai impresia că strigă după ajutor,

Dar știm noi ce gândește sângele?

Omu-și face loc oriunde,

Taie un pom, dărâmă un munte,

Iartă-ne  Gea, iartă-ne Tea,

Fiul rătăcit  va  reveni în pământ,

Uneori mă simt prins ca de o stâncă,

Precum Prometeu, alteori  mă apasă

Pământul, ca pe Atlas,  halucinații,

Lasă  impresiile, ia o țigară și taci.

Citesc un poem cu ochii închiși

În aula Academiei de Surzi.

BORIS MARIAN

Tu scrii

Tu scrii

Tu scrii, bați la ușă, nu ți se răspunde,

Acolo, fie au murit locatarii, fie sunt speriați,

Fie bolnavi, fie  răi, precum  în Sodoma, parcă,

Sunt oameni care fug de trecut, alții, ca  bărbosul

Din  manuale, se despart de trecut , râzând,

Dar, noi nu cunoaștem prezentul,

Iar viitorul este un joc de ruletă.

Cu ce rămânem?  Eu iubesc trecutul,

Ca pe un om îl iubesc, cu păcatele lui,

Unele foarte grave, altele  chiar îngerești.

Săgeata trece prin zid, zidul se prăbușește,

Astfel e cuvântul –  acid,  poate ne copleșește.

Dar vorba  prea moale, mieroasă

Poa”  să dărâme o casă.

Punct , am spus, m-am făcut mut,

Corbii mi-au scos ochii, Ahile avea și o inimă,

călcâiul era pentru dușmani,  norii bârfesc,

acvariul se visează ocean.

O, de-am putea muri când dorim,

Totuși iubim, da, iubim.

BORIS MARIAN

Frați nefracturați

Frați  nefracturați

Frați, nefrați, nefracturați,

Sumbre tumbe și tulumbe,

Fără grabă, o tarabă,

Vechituri  și sec- securi,

Doar omizile au miză,

Fluturele-n  flamuri, fluturi,

Fratricidul, ah, e frigul,

Spre lumină ajungi din mină,

Adevărul  e la vărul,

Casa Morții, zaruri, sorții,

Pisica te iubește cu frica,

Doarme cu tine, dispare

La ani-lumine,

Urmează măcelul  , cum place la chelul,

Râde, se bucură,  muguri se scutură,

Citim și scriem de mii de ani,

Suntem mai umani?

BORIS MARIAN