Grădină, cenușă

Grădină, cenușă
_____________________
Grădină, cenușă, cenușă, grădină,
Albă lumină diamantină,
Parcă suntem copii, tu ai cozi,
Eu călătorul la antipozi,
Eu îți aduc de la Nord un urs alb,
Tu-mi dăruiești sânul mic, palid, cald,
Eu scriu o carte, tu îmi ghicești
Tot viitorul, le potrivești,
Zici c-om avea zece copii,
Mici, frumușei, chiar jucării,
Înconjurați de vorbe și flori,
Nu vom afla că oamenii mor.
BORIS MARIAN

Anunțuri

Vodă prin lobodă

Vodă prin lobodă

Trece mândru Ciubăr Vodă
Prin câmpii de lobodă,
Că a fost sau nu a fost
Geniu sau un trufaș prost,
Nu e bai și nici nu-i vai,
Că istoria nu-i mai,
Nu lovește, are Alzy,
Nu ne temem noi de alții.
@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@
Căruțele răsună dur-dur-dur,
Ajuns-am până la Strasbourg,
Dar un chiot dintre stele
Ne dădu dureri la șele,
Orez, pește, zahăr, orz
Transportau la Helsingfors,
Cai, berbeci, pulberi, farine,
două cepe de lumine,
totul se înrourează
când iubita te trădează,
când iubita tace-n draci,
chiar cu dracul te împaci,
dar iubita nu și dar,
nu și dacă, vis amar,
dai cu luna de pământ,
te arunci din tren în vânt
și te doare până-n noadă,
că iubita e năroadă,
te căznești să mai saluți,
toți amicii par cam sluți,
ai ucide șapte regi,
precum Sfinxul din Bucegi.
Creier pe jum”ate ai,
Pune mâna pe vătrai,
Numără până la zece,
Te trezești cu-o umbră rece,
Te dansează și te lasă,
Este ultima mireasă,
Latră câinii , însă clară
Îți zâmbește-o Stea Polară.

Alter Ulise

Alter Ulise

Solemn veneam din capul scărilor,
INTROIBO AD ALTARE DEI,
Istoria este-nceputul, ei?
Papa Petre papă lapte,
Iar răsplata după fapte.
Omul avea obrajii rumeni,
Ați văzut ghepard cu obrajii rumeni?
Oh, Mistress mine, where are you roaming?
Nici un răspuns. Toți am murit, dar nu știm.
Horror în Obor. Nu este disciplină peste tot,
Doar în regatul hotentot, unde un enot
A preluat puterea prin lovituri de cot.
O, Cote d”Ivoire, unde mă simt
Ca într-o ceașcă de argint.
Conspuez les Francais,
Zise jupân Bebe.
BMM

Să stingem rugul

Să stingem rugul

Să stingem rugul vechilor iubiri,
Să ne-mpăcăm cu Sfântul Mir,
Pogoară liniștea în noi,
Putem să și murim nițel,nu voi.
Nu voi să fiu rug stins, pământ,
Iubirea nu are mormânt,
În fața ei nici Dumnezeu
n-are cuvânt.
Mi-acopăr chipul, rușinat,
Vorbesc prea mult și cu păcat,
Prea sunt puține bucurii
În viața noastră, de-am iubi,
Ar fi lumina mai de preț
și adevărul mai curat,
minciuna-i porcul din coteț,
trăiți cum vreți.
BORIS MARIAN

DILI-DON

Dili-don

Am să scriu cu tine un roman argentinian, despre amorul nostru de un an, roman, a trecut Fata Morgana prin pustiu, iară morga a rămas la Jiu, nu mai știu de tine, nu mai știu, iei un lup, îl pui sub lupă, eu te pup, nici vampirii nu-s prea buni la supt, traversăm o moarte , două , trei, pupăza din Ferentari, din Tei. Nu-i nimic secret, cât timp trăiești, eu mă bucur, tu te bucurești. Stăm orbiți de naltele borduri, nu suntem insecte, geamanduri, Iar sărutul – abandon nu-i de pe Don, dili-don, dili-don , dili-don. Te văd alergând prin pustiu,O sentință fatală, echipajul e gata de drum, Să pornim, Aventura-i mereu sub semnul divin,Fără goarne, un tropot ne duce la mal, Apoi vom intra-n oceanul natal, Ne inundă, iar valul lovește-n urechi, Vom ajunge epave-n adâncul străvechi,Altă lume, culori minunate-s jur, Întuneric deplin, strălucim pe contur.Cei care mor nu mai văd lutul, Umbre ușoare poată sărutul, Urcă solemn spre Tronul cel Veșnic, Veșnică-i viața, flacără-n sfeșnic.Nimeni n-a spus cum e pe-acolo, Are dreptate cinstitul Apollo, Chiar Dionysos nu prea greșește Când soarbe vinul și se iubește, Crezi cât poți crede, e sfâșiereaNoastră lăuntrică, aștepți mângâierea.Purtând o spadă nevăzută, Încoronat cu lauri, trec Pe o cărare prea bătută,Dintre zevzeci, cel mai zevzec.Iubite umbre mă-nconjoară, Voi merge-n insule, comoriAșteaptă, eu nu doresc aur,Doar liniștea între culori.Hermodius îmi e tovarăș,Eu fac libații pentru morți , Nu-i nici o pierdere prea mare, Primesc orice cade la sorți. Păstrez doar cântecele-nalte,Iubirea celei ce-a trădat Pe mine însumi cu un altul, Care am fost tot eu, altdat.Noi inspirăm oile, copacii, munții, Păsările, norii, fluturii, soarele, Îl inspirăm și pe Dumnezeu Uneori, dar expirăm aerul văduvit De ploi, de copaci, păsări și Dumnezeu, De aceea când săruți, încerci să nu mai respiri.

Boris Marian

. |

Rănit mă simt , de fericirea mea

Rănit mă simt , de fericirea mea

Rănit mă simt, de fericirea mea,
Că pot iubi, că pot să scriu,
Deși-s acoperit de nea,
Torentele mă duc spre patru zări,
Nu-mi pasă nici de laude, nici ocări,
Prea mult eu m-am topit în așteptare,
Eu știu să prețuiesc albina pe o floare,
Cântecul viorii pe acoperiș, nuntașii,
Mireasa care-și caută pașii,
Cuvintele-mi deschid cărare,
Orb de aș fi, văd marea sărbătoare
De la finalul vieții, lăcrimez de bucurie,
Euridice, te voi pierde, pace ție,
Curierul va sosi la fix,
”what light throu yonder window breaks?”.
BORIS MARIAN
t

Criticilor mei iubiți

Criticilor mei iubiți

Criticile și laudele m-au stimulat deopotrivă. Un nebun nu poate fi oprit. Cineva a spus că este un kitsch ceea ce scriu. Poate. Dar este al meu. În poezie este greu să mai fi azi original. Adică autentic. Mă exprim liber și libertatea este prima condiție a existenței unui autor.
Pentru un om cu preocupări artistice, ura constantă este un apanaj ciudat, eufemistic vorbind. Cunosc un personaj cu care nu pot comunica de ani de zile, i-am întins mâna de câteva ori, el s-a uitat la mâna mea și mânia sa a crescut ca o buruiană. Vae victis. Cunosc lideri politici care zâmbesc și se urăsc cu înverșunare.
Am văzut porumbeii triști în parcul care plângea. La câte uși închise nu am bătut? Ca oaspeții veniți la Sodoma. Numai corbii sau ciorile venite seara în Cișmigiu nu cunosc tristețea. Ele murdăresc totul. Nimic nu este logic, poate că așa trebuie. Cărțile nemuritoare sunt despre dragoste – Iliada, Odiseea, Război și Pace, Donul liniștit, ș.a. Chiar și Cântecele lui Maldoror. Nu mai pot scrie versuri. S-a perimat poezia? O femeie de circa 60 de ani este pe cale să ne părăsească, dar ea vrea să mai publice o ultimă carte. M-a impresionat. Scrisul este o religie.
Musil a râs de Kakania, a râs de orice idee de stat, era un anarhist pașnic. Ulrich reprezintă 99% din omenire. Omul fără însușiri există. Înfocat și entuziast. Ce spun conducătorii? Mă doare undeva. Din Evul Mediu mă doare. Vorba cârciumarului din Bellevue – do ut res. Conducătorii sunt rapizi, scutierii se mişcă mai greu. Don Juan lipseşte de la apel. E la infermelie. Are infecţie luetică. Trece. Don Juan trece. Scutierul este un Păturică, ceva mai solid. Doamne, nu mă-nvăţa ce-i ura, nu-mi lăsa sufletul să plece ca un lup în lume, unde e fratele meu, Cain? E lângă tine, lângă tine, îmi spune Domnul, acum este momentul răzbunării. Eu tac, se uită lung la mine Cain, el plânge .ori îşi tăinuieşte gândul? O, Doamne, nu mă pune la-ncercare, dă-mi-l pe Cain înapoi, ca-n vremuri bune. Priveşte Cain şi se roagă-ncet cu mine.
Cândva creşteam viermi de mătase, îi priveam cum alunecă unul peste altul, ca nişte degete tăiate care se mişcă autonom, păstrând totuşi dorinţa de a apuca, de a lua. Muşcau cu sete din frunza de dud, verde, strălucitoare. Iar mătasea lor are ceva din lumina stelară.
Cine este în epicentru cade primul, cei de la margine se uită, dau din picioare să n-alunece-n groapă, cine se află în epicentru va striga din adâncuri, de ce, Doamne, de ce eu sunt alesul? De ce, Doamne, de ce?
Bucuria de a te trezi la miezul nopţii, în miez de zi, de a scrie versuri pe care nu le citeşte nici orbul cu sensibilitatea în deşte, sihastru nu sunt, nici sfânt, poate nebun, raiul e doar o coală de hârtie, vor înflori în curând grădinile-n cer, morţii blânzi din pământ.
Rolul meu este de a mă interpreta pe mine, după lectura Comediei Divine, eu îmi scriu textul, regizorul sunt eu, uneori se amestecă şi Dumnezeu, dar, din nefericire, spectacolul este mereu întrerupt de exclamaţiile unui surd, poate că eu nu înţeleg surzenia lui, poate că-i darul Demiurgului. Olarul face ulcele, ulcele nu-l fac pe olar. Întunecarea minţii nu poate fi dezvăluită. O scânteie poate provoca un incendiu, dar după ce dispar obiectele unde se duce focul? Moartea din matcă, moartea din ou. Lumea există în oglindă, în apă, în vis. Când privighetoarea s-a hotărât să moară, ea nu a mai fost privighetoare. Lotca pluteşte pe apă. Dar fără apă, lotca nu ar mai pluti. Ce este mai important? Sufletul nu este un obiect, dar nici obiectele nu sunt obiecte. Urechea nu se poate auzi, ochiul nu se poate vedea. Înţeleptul ştie că orice vede în interior sau în exteriorul său, nimic nu este adevărat. Unghiile, părul cresc continuu, cel înţelept observă schimbările pentru a înţelege veşnicia. Peştii din adâncuri îşi schimbă înfăţişarea, deşi marea este aceeaşi, la fel şi moartea, viaţa..Când vedem un taur, un cal, un copac, noi ştim să le numim, deci ele nu mai există în substanţa lor. Înţelepciunea şi curajul nu te vor face să cuprinzi infinitul. Oricine caută, se pierde pe sine, dar găsește ceva, o piatră, o iubire, o moarte. Când vei striga – totul e fals, ești pierdut. Dar să fii drept cu cei care nu te prețuiesc. Nimeni nu este de vină. Pe măsură ce urci muntele, devii mai puțin vizibil, dar tu vezi mai mult.It lies not in our power to love or hate… but to price?
BORIS MARIAN

|