În veșnicie

În veșnicie

În veșnicie nu pătrunde putregaiul,

Poeții scriu, sunt merii raiului,

Lumina Lunii nu-ncălzește, ca și versul

Ce-l scrie plângăreț-perversul.

Tăcerea voastră nu ne va ucide,

Așa a spus bătrânul Tucidide,

Poate Homer a spus, poate că eu

Să o fi spus, ce Dumnezeu.

Antologia mea de vise va străbate

Un secol, poate jumătate,

O crustă suntem, miezul este viața,

Când cade crusta, veșnicia-i fața.

BORIS MARIAN

Continuă lectura

Anunțuri

Imperiul

Imperiul

Porțile erau închise,

Sala tronului ,pustie,

Era străbătută de un bondar ,

Monarhul dormita, visa

Vânătorile din tinerețe,

Un șobolan se apropie timid,

Urmă un șir de confrați,

Papagalul din cușca înaltă

Strigă – ALARMĂ, în sală

O haită de câini dresați,

În afară de ei, nimeni nu avea voie

Să intre neanunțat.

Nici porumbeii – poștași nu aveau permisiunea.

Oamenii părăsiseră de secole imperiul.

Păduri și ape înconjurau palatul.

Într-o zi acesta se prăbuși cu un zgomot infernal.

Bun spectacol, îmi șopti în ureche prietenul.

BORIS MARIAN

Octombre

Octombre

Cad frunți și frunze, țarul a murit,

Poeții mor și ei în octombre,

Ulise bântuie în aceeași lună,

Sus – zăpada, jos – sticle sparte,

Ajutor de călău se găsește,

Dumnezeu nu va fi om niciodată,

Bătrânul dictator mergea călare pe tancuri,

Mirosea ciudat a urină și benzină,

Sisif a venit  deghizat în câine,

Lătra mereu – sculați , voi oropsiți ai vieții,

Dar era o capcană, cine urca prea sus, harș, capul tăiat,

Singur, Pontiu Pilat a înțeles cum stă treaba,

Paznicul de la mănăstirea din deal a avut cincizeci de copii,

Astfel s-a născut Comuna din Paris, pe cel mai mic îl chema

Nabucodonosor, el a descoperit America, în biblioteca din Alexandria

Se mai găsesc copii îngălbenite, ba chiar și piciorul unui cavaler,

De atunci, anual se acordă unor oameni de seamă Ordinul Piciorului,

Exact la întâi octombrie.

BORIS MARIAN

Înrâurirea

Înrâurirea

adevărat îţi spun, fiecare e ucenicul cuiva,

înrâurirea excesivă duce la nemulțumire,

robinsonii barurilor de noapte, din cei ce rătăcesc,

câinii de pripas, cei merituoși trezesc invidia,

singurătatea, secretomania putrezind,

frica de anu fi părăsit, dorința muribundului

de a lua cu el colţul de lume pe care îl ştie,

terorismul, iubirea sălbatică a scorpionilor,

totul se termină prea repede,

Doar atunci când i-am uitat numele

m-am vindecat în sfârșit.

Mandragora, adevăratul nume al fericirii.

Ghioaga este sora ghiocului.

Am studiat tot ce s-a scris despre cai.

Numai struțul este mai ciudat, nu știm.

*************************************

Țopăie morții în cimitir,

Sus e statuia lui Vladimir,

Oasele urșilor saltă-n cavou,

Umblă Columb, în mână c-un ou.

Dansează beat bietul Falstaff,

El nu e fals, nu este grav,

Capul ce joacă nu e tăiat,

Milă îmi este de proful Unrat.

Femei – istorie, femei glumind,

Deltele cresc, crime și grind,

Află sub unghii probe legale,

Faptele sunt doar cacialmale.

Masca veseliei a fost furată,

Carnavalul fuse chestie bluffată,

Cad păsări din cer, nu aveau nici aripi,

Mitraliera pare coadă de ghitară.

Zei pe sticlă leagă vorbele, făloși,

Burțile se umflă, iepurii-și fălcoși,

Bustul, salsa, fundul câștigă teren,

Lacrimi în orașe, sate și în tren.

Moartea e bondoacă, ne cam păcăli,

țările sărace sunt tot mai pustii,

Unde ești, Vladimir din mileniul prim,

Strugurii sunt acri, mierea e venin.

BORIS MARIAN

Pe Calea Victoriei

Pe Calea Victoriei

Pe Calea Victoriei mă plimb,

Citesc din Tao Te King,

Calea este bătătorită,

Fetele mari se mărită,

Fetele mici fac poze,

Cu flori de palmier și tuberoze,

Numele numelor este ascuns,

Atotprezentul nu l-ai pătruns,

Tu te desprinzi de tine ca ins,

Devii mai tulbure și mai distins,

Ești străființă manifestă,

Părăsește poema   livrescă,

Oricum n-ajungi prea departe,

Uită de manuscrise, de carte,

Desăvârșirea se atinge-n Nimic,

Ochii sunt ficși ca la pisic,

Apoi îl cauți pe Tao,

De nu te calcă  un VW maro.

BORIS MARIAN

Ce n-am visat

Ce n-am visat

Eu am visat, ce n-am visat,

Colegi și dascăli, vii și morți

Unul acum e deputat,

Altul cerșește pe la porți,

Apoi un biet politofag,

Ce tot jonglează cu parai,

Prima logodnică de-un veac,

Îmi spune, ce idiot erai,

Pe șeful ros de avangard,

Pe Visarionîci  tot mai viu,

Secretul e, mi-am cumpărat,

saltea DORMEO, eu o știu.

Gara ultima Boll

Gara ultima  Boll

Câmpuri condamnate la o veșnică nerodire,

Locuri fără de speranșă, omul cu șapca roșie

Face un semn magic, pe tăblie scrie Waterloo,

Dar Napoleon nu este nicăieri, o bătrână

Cu un pachet mare în mână, de ziare,

Învelit cu un halat rupt, dispăru după colț,

Pe Strada Principală, străjuită de case vechi,

Vandalizate de vânturi și ploi, perdele galben-verzui

Se zbăteau în vânt, un zid negru apărea intermitent

Între case, o fabrică părăsită încheia defilarea,

În depărtare, pe un deal, un portret gigantic,

Reprezentând un chip surâzător, roșu în obraji, privire vicleană,

Sub el scria – „Trăiască  viitorul”.

BORIS MARIAN