A fi veșnic – o poveste

 

A fi veșnic – o poveste,

Care și de unde este,

Auroră, zefir, suflet,

Un sufleor la teatrul   Boubette ,

Cum în cărăbuș transformi

Pe oricine, dinți enormi

Are lupul zis Robot,

Ca amicul Barbă-Cot.

Ce e Legea? Nu-ntreba,

Că te-aude cineva,

Interzisă-i orice lege

Printr-un ordin, Ubu-rege.

Ce frumos visau bolnavii

Că e lumea, dragii mamii

Lui Belial, pleacă de-acolo,

Trei milenii caut un solo,

Caii mor, lupii se-adună,

La putere-s împreună,

Ai dureri de spate, bun,

Scapi cu-o salvă de tun-tun,

Dumnezeu nu ne promite

Fericire, că smerite

Pot fi oricare lighioane,

După râs și după toane,

Fulger, trăznet, fie, ploaie,

țara intră în noroaie,

că norodul, cam nărod,

crede c-a făcut un pod

spre un Vest bogat în găuri,

o busolă cu zerouri.

BORIS MARIAN

Anunțuri

Lira și măgarul

 

Fiind invitat să cânte la liră un măgar,

Acesta scoase un răget   perfect  și natural,

Să nu râd niciodată,

Asta îți spun, dimineața este burduhănoasă,

Strâng din dinți, de la pupături la execuții

Se trece ușor, uite cum țopăie  nibelungii,

Ei nu se gândesc decât la rele, tu ce faci?

Ești tu Brunhilda?  Hai să hohotim cu capul.

Face bine. Ai crezut că sunt hoțul din Bagdad?

Nu, nici Aladin.Uite, umblu printre zei de  lemn cu Mugur,

A căzut în iarbă masca veseliei, masca este a mea,

Te rog, nu mai azvârli cu rândunici în mine, ok?

Grozave nopți tropăie pe trupurile noastre,

știi care este norocul nostru? Că eu râd la timp.

Mă învelesc cu vin și versuri. Un fele de Falstaff,

Dar mai moderat, șaptezeci de kile, un metru șaptezeci,

Sub sânul tău zăresc un cap zburlit, o fi ultimul tău poem?

BORIS MARIAN

 

 

 

 

Dependenți

Dependenţi

Da, iubito, recunosc, e un joc al chitarei dragostei,

știm noi, respirăm și poate mințim uneori,

dar scânteile nu pier degeaba,

cu argint viu se moare uneori,

se deschid în inimă bolți uriașe,

un bass care mormăie, o violă chicotind,

dar nimic nu poate fi veșnic, noi Dependenţi

Da, iubito, recunosc, e un joc al chitarei dragostei,

știm noi, respirăm și poate mințim uneori,

dar scânteile nu pier degeaba,

cu argint viu se moare uneori,

se deschid în inimă bolți uriașe,

un bass care mormăie, o violă chicotind,

dar nimic nu poate fi veșnic, noi știm.

O ultimă notă agăţată

se leagănă o clipă între noi,

ca o respiraţie uşoară şi tandră,

apoi cade în neant.

Te uiţi în oglinda deschisă în noi,

ne cunoaștem sau doar ne prefacem,

adormim , ne trezim mereu alții, iubind

necuprinsul mereu ne desparte

– Închide ochii

şi lasă-mă

să mă transform într-un prinț

Cu o stea într-o mână,

tu ești dezgolită, pe un mal curbat

ne dorim și dansăm,

fascinant, fascinați, transparenți

ca văzduhul.

știm.

O ultimă notă agăţată

se leagănă o clipă între noi,

ca o respiraţie uşoară şi tandră,

apoi cade în neant.

Te uiţi în oglinda deschisă în noi,

ne cunoaștem sau doar ne prefacem,

adormim , ne trezim mereu alții, iubind

necuprinsul mereu ne desparte

– Închide ochii

şi lasă-mă

să mă transform într-un prinț

Cu o stea într-o mână,

tu ești dezgolită, pe un mal curbat

ne dorim și dansăm,

fascinant, fascinați, transparenți

ca văzduhul.

Arta îndoielii.

Arta îndoielii.

Cel mai IMPORTANT este un stultor.
Am visat că eram la o adunarea a stultorilor.
Nu prea vorbeam cu nimeni.
Toți erau foarte preocupați.
Nu pot spune că tramvaiul m-a ocolit.
Dar mă lupt precum Iacob-patriarhul.
Arta îndoielii este singura șansă.
Păzește-te de coarnele taurului,
de copitele calului și de surâsul stultorului.
Drumul excesului duce la palatul înțelepciunii.
Ascuns după o piatră, molipsit de o boală,
tu nu-L mai vezi pe Dumnezeu.
De ce iubita fuge de tine? CARE IUBITĂ?
Există una singură, IUBITA.
Ea se regăsește în fiecare chip, expresie.
Nici ea nu știe că este IUBITA.
La fel este și cu Dumnezeu.
Nu greșea cineva când spunea
că Dumnezeu poate fi și FEMEIA.
Dacă buzele ar avea curajul să strige,
mâinile să se lege de vâsle,
aș fi putut să plec mai departe, dar nu pot.
BORIS MARIAN

Zilele sunt numărate.

Zilele sunt numărate.

Zilele poetului se numără în versuri.
El moare cu fiecare vers.
Poetul nu plânge.
Existăm între semenii noștri?
Luptăm să fim printre ei.
În momentul când murim ,
viața devine altceva,
Soare și Oțel,lumină și tărie.
O vrabie s-a așezat pe grilaj.
E jalnică. Noi suntem acea vrabie.
Lumea se schimbă și fără noi.
Artistul este un papagal al propriilor îndoieli.
Ce va fi mâine? Who knows?

Podeț

Podeț

Cu tine mă aflu pe un podeț,
El plânge, se frânge, am creierul creț,
Mă uiți ori te uiți unde sunt, unde ești ,
Ce chestii se vând la un chioșc cu povești.
Un drept general se suie pe cal,
Mai sunt și iubiri de caporal,
Dar eu te iubesc, dezertez de pe front
și vin să dau patului tău doar un rond,
apoi să mă duc ad patres, cam trist,
tu nu mi-ai mai scris, redevin utecist.
*********************************
Tu ești menită să mă duci la porțile Iadului,
Era cândva o fată, la un oficiu poștal din Tahiti,
Ne întâlneam la o colibă, în pădure,
Acolo a căzut meteoritul, mi-au rămas în palmă
Lacrimile ei pietrificate, de ce îți spun asta?
În fața mea ești tu, adică litera scrisă de tine,
Adică inima ta în fiecare literă, misterul tău,
Miezul trăirilor noastre sau doar ale tale?
Cum mă vei conduce la poarta Iadului?

BORIS MARIAN

Țarul Boris

Țarul Boris

A murit țarul Boris,
Vai, din burtica lui
A răsărit țareviciul Boris,
Un puști simpatic care iubea puștile,
Mulți ani nu a putut fi dezvățat de obiceiul
De a executa pe cei apropiați , dar și pe oamenii
Veniți întâmplător în întâmpinarea sa.
Totul s-a schimbat când s-a îndrăgostit
De fiica rândașului, o dolofană care se rostogolea
De râs când îl vedea. Această abatere de la tradiție
A dus la executarea prin strangulare a bietului monarh,
Rândașul fiind ales președinte. De atunci a apărut cuvântul
Orânduire. „Zdrobiți orânduirea cea cruntă și nedreaptă”,
Murmură oamenii în șoaptă, fără a ști ce spun.
***************************************************
Cu născociri îi place să se-amuze
Amantele îi sunt mofluze,
Doar pomilor le dă el grai,
Ascultă șoapta morților. Bataille,
Verdun și Stalingrad și Waterloo,
Când lupul și cu mielu-n Fontainbleau
Se însoțeau cu pictori, cartofori,
Iubeau aceeași fată doi minori,
Ei mângâiau părul felinei parisienne,
Mai scrie-le profesore-un poem,
Lasă regulamentele-n sertar,
Gurmanzii se devoră pe grătar,
Profesorul înghite praf, plictis,
Visează un alcoolic Paradis,
Acum să nu-l mai plângeți, casa lui
Este cotețul unui pig din Covurlui.
BORIS MARIAN( nebunu)