Pe Calea Victoriei

Pe Calea Victoriei Pe Calea Victoriei mă plimb

, Citesc din Tao Te King,

Calea este bătătorită,

Fetele mari se mărită,

Fetele mici fac poze,

Cu flori de palmier și tuberoze,

Numele numelor este ascuns,

Atotprezentul nu l-ai pătruns,

Tu te desprinzi de tine ca ins,

Devii mai tulbure și mai distins,

Ești străființă manifestă,

Părăsește poema livrescă,

ricum n-ajungi prea departe,

Uită de manuscrise, de carte,

Desăvârșirea se atinge-n Nimic,

Ochii sunt ficși ca la pisic,

Apoi îl cauți pe Tao,

De nu te calcă un VW maro.

BORIS MARIAN

Anunțuri

Am nevoie de o adiere

Am nevoie de o adiere

 

Am nevoie de o adiere,

Atmosfera e nemișcată,

Curentul își urmează calea,

Unde mi-e busola? O să fluier,

Să stârnesc o adiere,

După atâtea zile sunt tot pe țărm,

Mă gândeam la moartea profesorului,

Am mușcat dintr-un măr galben,

Am mângâiat părul străinei,

știam, nimic nu-mi aparține,

în afara acestor degete, acestui poem,

a toamnei roșii din care bem,

păsările au trecut ca niște gloanțe,

au perforat o bandă-ngustă de romanțe,

numai părul iubitei mele necunoscute

îmi stă în palmă ca un stol de păsări mute.

Cine-a venit cu doru-acesta-ntre ființe?

Răspunde-mi tu, Exupery, răspunde-mi, prințe,

s-a spart în cioburi cerul, în lumini pământul

și umblă-n trupul meu, alt trup, vânându-l.

BORIS MARIAN

Pacientul

Pacientul

 

Pacientul a stat treaz toată noaptea,

circa o sută de ani, vorbind incoerent,

având halucinații, avea două căi, prima,

zborul păsării, viață scurtă și fără urme pe cerul imens,

a doua, târâșul șarpelui, viață în umbră și lungă, urme de neșters,

a ales mersul nesigur al profesorului. Când de copil,

când de om beat, când fericit, când întortocheat,

urma o lasă apoi singur o spulberă, învață de la șarpe

taina tăcerii s-o cumpere, învață de la pasăre

siguranța în golul deschis, a ales viața de profesor,

când pasăre fericită, când șarpe trist.

BORIS MARIAN

Judecată/execuție

Judecată/execuție

 

Numele – necunoscut, sex – bărbătesc,

Vârstă – necunoscută, adresa – Univers,

Pacientul rătăcea pe malurile Styxului,

Era considerat drogat, incoerent, confuz, docil,

Tribunalul părea o barcă în derivă, aerul era mut,

Blocurile din jur erau moarte, cel ce fugea înfrigurat

Încă e viu, îl apasă pământul, pământul supurează

ca o rană mai veche, bezna pândește ultimele torturi,

lumina vine de la un foc straniu, eșafodul e vesel,

ciocanul judelui a bătut în zadar, umbrele doboară pereți,

negri lilieci se leagănă chicotind, apare ajutorul călăului,

el face totul, călăii au dispărut, au rămas sisifii torturii,

cabotini cu dinți de oțel, se pricep la capcane, Pilat e un copil

față de ei, mai este și Paznicul, mai este și Cârtița ,

ce spuneți voi, Abu Chanifa, Anan ben David?

Salvați-mă, vivat Justitia.

BORIS MARIAN

 

 

adrian păunescu

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.”

Îți voi da și o creație personală pe care am numit-o „””Doină” pentru părinți”

O lumină dintr-o zare,

Eu îmi sunt părinte și mormânt

Eu îmi sunt părinte și mormânt

 

 

 

Eu îmi sunt părinte și mormânt,

Sporovăia profesorul în somn,

Este oare un început?

Nix răspuns. Un necaz nu vine de la sine.

Este-nsoțit de bucurie, așa-i?

Ah, ce stare minunată, cânta tenorul,

Durerea s-a ascuns, avem o beție adevărată,

Ce facem cu ea? Dar, uite-l pe profesor

În stradă, căzut de la al zecelea etaj,

Corecta chiar unele greșeli de exprimare

Din procesul verbal al accidentului său,

Ceasuri moi atârnau pe bara unui vehicul.

Era în decembrie.

BORIS MARIAN

Un prolog

Un prolog

 

Un prolog la alt prolog,,

Drob cu drob, un necrolog,

Vin – Enterrios citând

Din poemele lui Hânc.

Carriego, frate drag,

Descriai frumos, pe larg

Cum îi place lui Housman,

Lung poemul whitmanian.

Ezra, Yeats, Almafuerte

Se grăbeau doar să ne certe,

Liliecron, mai încruntat

Parcă-o palmă el mi-a dat,

Totul este să nu scrii

Pentru moarte poezii.

N-ai ce face, acesta-s eu,

Cred mai mult în Dumnezeu,

Iar în rest eu nu dispar,

Nici pe cal, nici jos, sub car.

Alungat, eu vin din nou,

Susţinut de Edgar Poe,

Nu-s trufaş, dar mândru sunt,

Ca Peer Gynt din Strahlensund.

Mort de-aş fi, tot viu mă ştiu,

Preot, rabin ori muftiu.

BORIS MARIAN