Calea Căilor
Caii cailor, claia claielor, Calea Căilor,
Horrorul văilor,
Atot-prezentul exploziv
Vede mai limpede ce-i Wedekind.
Cine priveşte deschis-închis,
Pull-push înseamnă de neucis.
Iar de niciunde, de nicăieri
e Nică Apetrei, bărbier.
Desăvârşit şi nimicit,
El peste tot e fericit,
Aceasta-i calea, fiinţând,
Temeinic pare şi nepământ.
Totalitatea cuprinde-n ea
Tainicul punct de după stea,
Deși e gol, darnic mereu,
Este ideea de Dumnezeu,
Tu stai pe loc și totuși mergi,
O emergență-boboc pe crengi,
Nepieritor în infinit,
Cu tine sunt și n-am venit,
Ce dăinuie nu ți-este proc,
Nu-ți aparține defel, deloc.
Nu ai, nu ești, n-ai nume, deci
În fericire să petreci.
Lumina multă poate orbi,
Ca melodia pe-un singur si,
Drumul cel lung e în zigzag,
Ferește-te de Dao-dag,
Prea mult cinstit te înjosești,
O biată gâză-ntre ferești,
Minciuna e în rându-ntâi,
La cârmă stă orice cârmâi,
Cinstește taina, miezul ei
Este al lumilor temei.
Rațiunea nimicește tot,
Asta nu știe un netot.
Și DA și NU comune au
O rădăcină de bao-bau.
Că în plăcere, mai adânc
Miracolele blând se strâng.
Din tot ca ai, păstrezi un punct,
Un Univers păstrat în prunc.
BMM
My Blog 